Veste trista la sfarsit de an
A incetat din viata presedintele Filialei LNR MANGALIA, CONTRAAMIRALUL (R) Ioan POSTICA
In ziua de 31 decembrie 2009, a incetat din viata contraamiralul (r) Ioan POSTICA,presedintele sucursalei Mangalia a LNR, membru al Consiliului Director National al Ligii Navale Romane.
L-au condus pe ultimul drum numerosi locuitori ai orasului, camarazi cu care a lucrat în Marina militară şi la Liga Navală.
S-a născut la 25 iulie 1944. Primii ani de învăţământ preuniversitar i-a făcut la Liceul Militar de Marină din Galaţi.. A absolvit Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Marină, fiind avansat la gradul de locotenent, în anul 1966. A devenit licenţiat în ştiinţe militare după absolvirea Academiei Militare Generale, Facultatea de Comandă şi Stat Major, Secţia Marină. În 1999 a fost avansat la gradul de contraamiral cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă.
A avut o activitate profesională prodigioasă îndeplinind funcţii importante precum: comandant de vedetă torpiloare, şef de stat major al divizionului de vedete torpiloare pe aripi portante, şef de stat major şi comandant al divizionului de vedete torpiloare mari, şef de stat major al Brigăzii de vedete şi comandant al Brigăzii Rachete Navale.
A fost distins cu decoraţiile militare pentru o bună activitate profesională, inclusiv cu ordinul „Meritul militar“ , clasa a III-a, a II-a şi I.
In anul 1999, a preluat conducerea filialei Mangalia a LNR, desfăşurând o activiate bogată. A fost membru activ al Clubului Amiralilor încă de la înfiinţarea acestuia.



