Semnal editorial: „Marea Noastră“ - Câteva răspunsuri la întrebările despre „flota neamului“
La 7 noembrie 2011 ziarul Cuget Liber semnaleaza aparitia Nr. 82 (4/2011) al revistei Marea Noastra, editata de Liga Navala Romana.
Semnal editorial
„Marea Noastră“ - Câteva răspunsuri la întrebările despre „flota neamului“
de Ion TIŢA-CĂLIN
Ediţia din iunie - iulie a revistei „Marea Noastră”, editată de Liga Navală Română, a deschis „Dosarul flota”, consemnând mărturiile, opiniile şi analizele celor ce au navigat sub pavilionul naţional. Numărul din august – septembrie (nr. 82) continuă serialul dedicat acestei teme, accentul trecând de pe analiza trecutului pe întrebările şi răspunsurile privind viitorul shipping-ului românesc.
Editorialul „Shipping-ul socialismului”, semnat de clc. Laurenţiu Mironescu, preşedintele LNR, mută dezbaterea privind flota din zona nostalgiei în cea a soluţiilor şi a acţiunii: „Ce avem de făcut de-aici încolo, noi, ca ţară, pentru marină şi marinărie… asta depinde şi de noi, Liga Navală Română. Sunt câteva repere: un climat fiscal neobstrucţionist pentru armatori, pentru revigorarea pavilionului României şi o mai mare rigoare pentru standardul de pregătire a resursei umane, care absolvă sistemul nostru de învăţământ.”
Clc. Marin Chintoan-Uţă semnează articolul: „Între amintiri şi speranţe”, pe care îl încheie cu o concluzie optimistă. Este posibilă existenţa unei flote sub pavilion românesc, atrasă sub management românesc, spune el, dar pentru aceasta este nevoie de „Un singur lucru - voinţa politică de a face din activitatea de transport maritimo - fluvială una dintre priorităţile politice ale României.”
Interviul dedicat acestei teme se intitulează: „E târziu. Mai e ceva de făcut?”ClC. Gheorghe Bosînceanu răspunde întrebărilor ziaristei Adriana Mironescu.
Ediţia dedică un spaţiu larg Centrului de Scafandri al Forţelor Navale Române, care a aniversat 35 de ani de existenţă, prin articolele semnate de P. Georgescu, contraamiralul (r) George Petre şi comandorul (r) Mihai Murineanu.
Canalele navigabile, performanţele şi problemele lor sunt abordate în articolele Adrianei Mironescu, contraamiralului (r) George Petre şi inginerului Ilarion Barbu.
Aşa cum a făcut-o şi în alte numere, „Marea Noastră” a preluat în această ediţie două articole din cotidianul „Cuget Liber”, dedicate transporturilor maritime şi pe canalele navigabile.


