Muzeul Marinei Romane la a 40-a aniversare
Sambata 1 august a avut loc la Mizeul Marinei Romane o festivitate prilejuita de implinirea a 40 de ani de la infiintarea institutiei
La 4 august 1969 s-a infiinţat la Constanţa Muzeul Marinei Române, instituţie republicană de cultura de categoria 1. Muzeul fiinţeaza în localul în care a fost Scola Navale, de pe str. Traian.
Realizarea unui muzeu al marinei a fost unul dintre obiectivele activităţii LNR în perioada interbelica. S-au strans obiecte muzeistice, s-au făcut expozitii, s-au oferit foarte multe piese de tehnica şi arme de marină Muzeului Militar Naţional din Bucureşti, dar un muzeu nu s-a putut realiza din lipsa fondurilor necesare. Abia în anii 60, datorita stradaniilor unor oameni inimoşi, s-a înjghebat la Mangalia, într-o baracă, un fel de muzeu, care ulterior s-a mutat la
La festivitate s-au acordat plachete aniversare şi diplome de onoare. Printre cei distinşi aflându-se şi numeroşi membri ai Ligii Navale Române, colaboratori statornici ai instituţiei aniversate.
Fliala Constanţa a LNR a adresat un Mesaj de felicitare peronalului Muzeului, care a fost prezentat în cadrul festivităţii de expert dr. Carmen Atanasiu, vicepreşedinte în Consiliul Director al Filialei, multi ani muzeograf şi şef al Secţiei de istorie a M.M.R.


