cauta in site

Loading

Mini-portul turistic de 33 de milioane de lei din Sf. Gheorghe deltă a fost inaugurat (ştire din 24 septembrie 2011)

Investiţia a fost realizată în baza unui proiect aparţinând Consiliului Judeţean Tulcea, inclus în subprogramul naţional de turism "Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre", finanţat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT).

Investiţia a fost realizată în baza unui proiect aparţinând Consiliului Judeţean Tulcea, inclus în subprogramul naţional de turism "Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre", finanţat de MDRT.

Obiectivul proiectului, cu o valoare totală de 33.038.516 lei, din care 32.000.000 lei finanţare susţinută de MDRT, a constat în amenajarea unui mini-port turistic în localitatea Sf. Gheorghe, "cu respectarea reglementărilor în vigoare privind Legea Protecţiei Mediului şi Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre". Proiectul a cuprins amenajarea a 4 bazine („docuri“) cu o capacitate totală de locuri de acostare de 108 ambarcaţiuni mici şi 15 ambarcaţiuni mari, cu lucrările hidrologice aferente fiecărui bazin, amenajarea estacadei de acostare nave de pasageri, a clădirii administrative şi a unui mic atelier de reparaţii urgente, realizarea unei parcări pentru adăpostirea ambarcaţiunilor pe timpul iernii, a platformei post de transformare în anvelopă proprie, construirea de cabine de pază şi supraveghere şi lucrări de împrejmuire a bazinelor.