Conferinta mondiala privind securitatea maritima si masurile antipiraterie.
In perioada 10 – 11 noiembrie 2010 s-a desfasurat, la Londra, cea de-a doua conferinta mondiala privind securitatea maritima si masurile antipiraterie. Reprezentând Australia, Uniunea Europeană, India, Japonia, Kenya, Panama, Somalia, Elveția, Statele Unite, Yemen, Yugoslvia, participanții la Conferință au provenit atât din zona politică africană (Guvernul Fedral de Tranziție al Somaliei, Uniunea Africană), cât și din zona maritimă de interes (furnizori de educație, ITF, companii active în domenil securității maritime).
Pirateria maritimă a existat dintotdeauna. Anul 2005 însă, este considerat originea, în timp, a fenomenului pirateresc al prezentului, care a escaladat în anumite zone ale globului: Somalia, Asia de Est, Africa de Vest, fiecare zonă cu specificitățile sale. Când discutăm de Somalia trebuie să înțelegem că analizăm comportamentul unui stat care a fost văduvit de mecansimele guvernamentale și de celelalte modalități de manifestare ale autorității.
În ciuda reacției lumii civilizate, statistica ne arată un trend ascendent al evenimentelor piraterești, cu un vârf de sarcină în 2009. Pirații dovedesc un adevărat spirit antreprenorial, reinvestind banii obținuți în ambarcațiuni mai rapide și mai performante, arme etc.
Reprezentantii guvernului de tranzitie al Somaliei recomanda reinvestirea ajutoarelor tarilor dezvoltate într-o forță democratică la uscat, care să impună mecansimele statului în Somalia, poliție, armată, gardă de coastă, soluție sustenabilă pe termen lung.
Punctul de vedere al industriei maritime a fost punctat cel mai bine de Osamu Marumoto, Comandor în rezervă, Divizia de siguranță maritimă IMO. Organizația Maritimă Internațională nu are ca strategie imediată (și nici mai îndepărtată, părerea mea) implicarea în rezolvarea problemelor Somaliei pentru rezolvarea problemelor generate de piraterie. Strategia IMO este rezumată de sintagma „containment”: limitarea efectelor adeverse ale fenomenului pirateriei la costuri cât mai mici printr-o corectă informare, folosirea judicioasă a resurselor puse la dispoziție, cooperare bilaterală și regională.
În concluzie:
Țările dezvoltate, comunitatea internațională nu mai doresc să toarne bani într-o formă guvernamentală embrionară care să nu merite încrederea investiției. Pe de altă parte, prezentarea doamnei Jennifer Giroux, Centrul de studii de securitate, Zurich, Elveția ne arată și partea pozitiva a pirateriei, deși, în opinia mea este că nu există o parte bună, toate se reflectă în costul final al bunurilor transportate de la A la B, în condiția în care pe segmentul AB se află și Oceanul Indian, sau altă zonă „fierbinte”.
Pirateria a generat industrii adiacente, fonduri cheltuite în zonele fierbinți, investiții etc. Publicitatea este enormă, presiunea publică este la fel de consistentă. Marele pericol este tendința Somaliei de a își externaliza pe de altă parte acest „produs” care este pirateria, în prezent, vorbindu-se din ce în ce mai mult de „modelul somalez”.
Desi pozitia reprezentanților țărilor africane este justificata, ideea de însănătoșire a statului somalez fiind una corecta, cel putin la fel de indreptatita este si reticența țărilor dezvoltate de a investi fonduri și încredere în Somalia pentru a rezolva problema pirateriei. Somalia nu pare a avea rezerva umană pe care se poate construi autoritatea unui stat. Luînd în considerație datele problemei de astăzi, este greu de crezut ca vom asista la schimbări benefice consistente pe termen scurt și mediu.
