Aparitie Marea Noastra no 78
A aparut numarul 78 al revistei " Marea Noastra" Publicatie a Ligii Navale Romane

Revista Ligii Navale Române, „Marea Noastră”, a văzut lumina tiparului în 1931 (se numea atunci „România Maritimă și Fluvială), fondată de scriitorul marinar Jean Bart (comandorul Eugeniu Botez). Au mai fost încercări, „au apărut și dispărut pe rând cele câteva reviste de marină, cari luptând cu greutăți, făcând sacrificii, s’au putut menține câtva timp la suprafață. Se cuvine a recunoaște și a prețui munca și râvna înaintașilor noștri, cari au navigat adesea împotriva curentului, înfruntând cu bărbăție valurile și vânturile din prova, pe care vremea le ridicau împotrivă”. E un pasaj din editorialul primului număr, din noiembrie 1931, care purta titlul „Primul cuvânt”.
În paginile revistei sunt abordate toate obiectivele pe care Liga Navală Română, prima organizație neguvernamentală din România, asociație de utilitate publică girată de Ministerul Transporturilor, le are și nu numai.
Prin “Marea Noastră”, Liga Navală Română poate să facă pasul în realitatea lumii moderne, să-și accentueze menirea de asociație pentru promovarea intereselor maritime și fluviale ale țării și să-și canalizeze experiența, eforturile și energiile pentru realizarea României maritime.
Spiritul Ligii Navale Române a dăinuit peste timp. Desființată abuziv de regimul comunist în 1949, reînființată în 1990, organizația a încercat să reînnoade tradițiile și să militeze pentru cultivarea atașamentului față de mare și fluviu. Și cum altfel să facă asta mai bine, dacă nu în paginile revistei “Marea Noastră”.
Revista "Marea Noastra" apare de 6 ori pe an . Se pot abona persoanele fizice si juridice :
Formular abonament persoane fizice download
Formular abonament persoane juridice download
Pentru vizualizare este necesar programul Adobe Acrobat Reader care poate fi descarcat gratuiti aici
Date contact Redactia revistei MAREA NOASTRA
Portul Constanta, Poarta 1, Cladirea Autoritatii Navale Romane, Etajul 7, Camera 76 - Telefon/Fax 0341431351 & 0744341187 & 0723949397


