cauta in site

Loading

Arhiva - Stiri Navale Internationale

23 nov. - Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit rezoluţia prin care statele lumii sunt autorizate să coopereze cu guvernul de tranziţie din Somalia în lupta împotriva pirateriei, în următoarele 12 luni.

citeste mai mult

In perioada 10 – 11 noiembrie 2010 s-a desfasurat, la Londra, cea de-a doua conferinta mondiala privind securitatea maritima si masurile antipiraterie. Reprezentând Australia, Uniunea Europeană, India, Japonia, Kenya, Panama, Somalia, Elveția, Statele Unite, Yemen, Yugoslvia, participanții la Conferință au provenit atât din zona politică africană (Guvernul Fedral de Tranziție al Somaliei, Uniunea Africană), cât și din zona maritimă de interes (furnizori de educație, ITF, companii active în domenil securității maritime).

citeste mai mult

In perioada 30 noi 2010 – 2.12.2010 a avut loc, la Bruxelles, Conferinta internationala Barge to Business. Organizat de Consorţiul PLATINA în cadrul pachetului de lucru 4 – Imagine, cu sprijinul Comisiei Europene, acest eveniment a fost o manifestare de promovare a navigaţiei fluviale, spre atenţia factorilor de decizie politici şi economici implicaţi în transportul pe ape interioare.

citeste mai mult

Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit rezoluţia prin care statele lumii sunt autorizate să coopereze cu guvernul de tranziţie din Somalia în lupta împotriva pirateriei, în următoarele 12 luni

citeste mai mult

Navigatorii români din flotele străine vor avea un contract colectiv de muncă la nivel naţional

citeste mai mult

Construcţii navale cu fiscalitate zero, în Rusia

citeste mai mult

O navă ucraineană s-a scufundat în Marea Neagră, la Poti

citeste mai mult

Căpitanul român şi alţi 16 marinari filipinezi de pe nava „Porto Maina“, sub pavilion liberian, apartinand unei companii elene, au intrat în grevă.

citeste mai mult

Un aisberg gigant pluteşte în derivă în largul coastelor canadiene.

citeste mai mult

A fost inaugurat cel mai lung pod din lume peste apa (iunie 2011)

citeste mai mult

Regula acordarii de ajutor naufragiaţilor încălcată pe Volga, la 10 iulie 2011

citeste mai mult

Membrii echipajului unei nave bulgare susţin că nava lor a fost atacată de "piraţi" români pe fluviul Dunărea, în apropierea oraşului Brăila,]n noaptea de 10 spre 11 iulie 2011

citeste mai mult

Nava era veche si supraincarcata

citeste mai mult

Sâmbătă, 16 iulie 2011, Agerpres transmite primele ştiri de la Campionatele Mondiale de Nataţie.

citeste mai mult

Stire din 12 iulie 2011. In atentie o imensa suprafata a Oceanului Pacific unde se banueste ca ar exista rezerve de petrol si gaze.

citeste mai mult

Potrivit EU Navfor (forţa de intervenţie maritimă a Uniunii Europene), în zorii zilei de 16 iulie 2011, tancul „Jubba XX” încărcat cu petrol a fost capturat de piraţii somalezi.

citeste mai mult

Potrivit Biroului Maritim Internaţional, în primele şase luni ale acestui an, 2011, au fost înregistrate 266 de atacuri piratereşti pe mările şi oceanele lumii.

citeste mai mult

O platforma de foraj marin poluiaza, incepand din luna iunie, suprafata marii pe o arie de 4.200 km p.

citeste mai mult

Chinezoaica Ye Shiwen, care are doar 15 ani, a câştigat medalia de aur în proba feminină de 200 m mixt din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Shanghai, impunându-se luni, 25.07.2011, în finală, în 2min08sec90/100

citeste mai mult

Luni, 25 Iulie 2011, s-a aflat ca o navă italiană cu comandant român, a fost capturată de piraţi, in golful Guineei, in largul coastei nigeriene.

citeste mai mult

Presedintele Rusiei nu a mai ajuns la Sevastopol la festivitatile de Ziua Marinei, care se sarbatoreste anual in ultima duminica din luna iulie.

citeste mai mult

O descoperire pe fundul Golfului Botnia, de la Marea Baltică, este considerată ca o dovadă adusă în sprijinul teoriei că Pământul a fost vizitat de extratereştri. O echipă de cercetători pretinde că un contur neclar descoperit pe fundul mării este o farfurie zburătoare care a ajuns la o adâncime de circa 100 de metri, între Suedia şi Finlanda.

citeste mai mult

Mai multi marinari români au fost în pericol de moarte după ce nava pe care erau ambarcati s-a scufundat aproape de portul Mumbai

citeste mai mult

Tsunamiul care a lovit Japonia in 11 martie 2011 a creat aisberguri gigantice in Antarctica, regiune polara care se afla la o distanta de 13.000 de kilometri de arhipelagul nipon.

citeste mai mult

Primul portavion chinez, ce a fost construit având la bază un fost vas sovietic, cumpărat în 1998 de la Ucraina, a părăsit miercuri, 10 august 2011, şantierul naval de la Dalian, în nord-estul ţării, pentru a fi testat pe mare.

citeste mai mult

Scurgere de petrol în Marea Nordului. Nu se cunoaşte cantitatea de petrol deversată. 13 August 2011

citeste mai mult

Iranul a trimis un submarin şi o navă de război de suprafaţă în Marea Roşie, într-o misiune de patrulare, a declarant marţi, 30 august 2011, amiralul Habibollah Sayyari

citeste mai mult

Echipaje romanesti care au cucerit la 18 septembrie 2011, 2 medalii de aur si una de bronz.

citeste mai mult

În cazul în care Cipru va fi atacat de Turcia, Grecia este pregătită de război. După ce a agitat apele Mediteranei, în cazul conflictului cu Israel, Ankara reuşeşete să irite încă un stat din zonă.

citeste mai mult

Turcia trimite mai multe fregate şi un submarin, în Mediterana de est, ca factor de descurajare faţă de Cipru şi Israel, scrie presa turcă.

citeste mai mult

Forţele navale neo-zeelandeze au intervenit sâmbătă, 1 octombrie 2011, pentru a limita o scurgere de combustibil din rezervoarele unei nave liberiene, eşuată într-un golf turistic cunoscut pentru bogăţia faunei marine.

citeste mai mult

Duminica, 9 octombrie 2011, BBC 2 a transmis filmul despre portul grecesc Pavlopetri scufundat in mare acum 4000 de ani

citeste mai mult

Echipajul unei nave sub pavilion italian salvati de nave NATO (echipaje britanice)

citeste mai mult

Ieri (12.10.2011) la Bucureşti a avut loc o şedinţă comună a guvernelor Romaniei si Bulgariei.

citeste mai mult

Presa international informează că un vas chinezesc s-a scufundat imediat ce a fost lansat la apă (ştire din 13 octombrie 2011)

citeste mai mult

Dintr-un grupaj de Ştiri publicate de „Jurnalul naţional“, la 14 octombrie 2011, aflăm că se reia bătălia pentru cucerirea adâncurilor mărilor şi oceanelor.

citeste mai mult

Luni, 17 octombrie 2011, presa germană scrie despre achiziţia de către Grecia din Franţa, în plină criză, a unor nave militare scumpe.

citeste mai mult

La Anvers a început construcţia ecluzei Deurganckdok.

citeste mai mult

Constitutia Greciei ii scuteste de impzite pe numerosii armatori din aceasta tara.

citeste mai mult

Cele mai mari cifre de trafic sunt in porturile din R.P. Chineza

citeste mai mult

Pachebotul de croazieră COSTA CONCORDIA a naufragiat, la 13 ianuarie 2012, în apropierea insulei italiene GIGLIO.

citeste mai mult

Campionate Europene: Polo si Canotaj. Campionat Mondial de Natatie,

citeste mai mult

In seara de vineri 13 ianuarie Nava Concordia a esuat pe coasta Italiei si s-a scufundat partial in apropierea insulei Giglio.

citeste mai mult

Zece zile de tensiuni internaţionale: Iranul ar putea închide strâmtoarea Ormuz, pe unde trece o treime din petrolul lumii. Stire din 26 decembrie 2011.

citeste mai mult

Un petrolier italian având la bord 18 membri ai echipajului a fost capturat de piraţi în largul Omanului, a anunţat armatorul navei, citat de AFP.

citeste mai mult